Renuntarea nu a fost o etapa teribil de simpla, asa cum as fi vrut. De unde toate erau linistite si asezate cumva in niste socluri anume preparate, un mic hocus-pocus ca asta avea sa intoarca toate cu roatele-n sus. Pentru ca prea multa liniste n-a fost niciodata pe placul meu. Pentru ca am parte de toata linistea necesara in noptile lungi si tacute.
Eram in plina obsesie a cultului wiccan in 2007. Eram pe punctul de a starni un incendiu in Iasi, cateva luni mai tarziu, de Samhain. Granicerii de la Giurgiu nu m-au lasat sa aprind un foc in padure din acelasi motiv, dar asta era mult mai devreme, la diametral opusul Beltane. Imprejurarile in care ambele s-au produs nu puteau fi mai diferite, totusi...
Eram si in plina desfasurare a pasiunii pentru istoria veche, in 2007. Forumuri, conferinte si intalniri tematice au facut deliciul perioadei de glorie a faraonilor si hoardelor nomade. Dar nu putem trai din asta, si nu vrem ca, poetic, sa murim de foame, asa ca o pauza lunga s-a asternut peste respectabila ocupatie de a dezgropa decedate povesti si decedati jucatori ai istoriei, mai mult sau mai putin, umane.
Chinul de a pica niste examene politehniste nu a fost niciodata mai greu de imaginat. Chinul de a suporta cinci ani de inregimentare a fost insa in castig de cauza, si am facut efortul suprem de a ma smulge din gheara capeteniilor de turma. Tinta am fost, pentru gramada de remarci familiale si efecte sociale. Scarba am simtit pentru atractia sociala asupra unor valori demult demolate in mine, asa ca am pornit vitejeste spre ce urma sa fie un mare restart de viata: mutare in alt oras, abandon universitar, rocada conditiilor de trai si o suma de mici si mari atarnatoare de cele enumerate.
Un apropiat si foarte bun prieten m-a adoptat ca pe un catel orfan in ceea ce aveam sa descopar sub forma unei camere de camin, cu o mica bucatarie atasata si grup sanitar comun. Era tot ce aveam nevoie in acest rit de trecere spre conditia de om liber, tot ce putem spera intr-o toamna calma cum sunt toate in acest oras. Iasi. Decizie luata la un pet de bere intr-un parc buzoian, mutarea mea s-a lasat cu un camion de bagaje, toate de inghesuit in tren si apoi stocate in diverse colturi pentru a adaposti cuviosii paianjeni caministi. O saptamana a trecut, pentru a transforma in operator de internet cafe un fost student militar. Bizar?! Nu inca, mai avem.
Am avut si o portie de retelistica acolo. Am avut si service + contrabanda cu electronice, din afaceri interlop-iesene cu usor iz de vodca ruseasca si Monte Carlo de Ucraina luat in regim special, moldovenesc.
Am cunoscut oameni, primii oameni care ma cunosteau si ei tot atunci au aparut, pentru care ma infatisam ca un derbedeu neingrijit, cu ochii sparti de stat noaptea citind sau butonand obscuritati informatice. Cu masele sparte la concerte rock, duhnind a tutun si, pentru prima data dupa multa vreme, fericit de a fi slobod. Cred ca toti au fost buni cu mine, desi nu inteleg prea clar de ce. Am avut o mama adoptiva, un frate vitreg si o droaie de camarazi in orasul ala, care, prapadit cum este, mi-e drag pentru experientele intense asociate.
--
Ceva somn, frig si alte treburi ma duc catre o pauza. Fara sa fi ajuns undeva. Fara sa fi atins vreo tinta. Dar sunt sanse sa mentin, macar o data in viata, o idee constanta. Am o lista de povesti de impartit, si inca vreau sa o respect, asa ca trag nadejde sa revin asupra redactarii. Nu fac incheiere, pentru ca nu am atins nici un final.
